Arta

Centrul Cultural „Nicăpetre

Centrul Cultural „Nicăpetre”

Strada Belvedere nr. 1 
Telefon: 0339.40.10.05 

PROGRAM DE VIZITARE


  • Miercuri - Duminică
    09,00-17,00
    Octombrie - Aprilie
  • Miercuri - Duminică
    10,00-18,00
    Mai - Septembrie
  • Luni - Marţi
    închis tot timpul anului, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.



 

NICĂPETRE (1936 - 2008)

 

 
Repere biografice 

Nicăpetre (Bălănică Petrică) s-a născut la Brăiliţa, azi cartier al municipiului Brăila, în 27 ianuarie 1936 şi a decedat la Toronto, în 21 aprilie 2008).
A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în anul 1964.
S-a afirmat, încă de la debut, ca desenator şi sculptor original, de mare valoare.
Până în 1980 a trăit şi a creat în România. A publicat desene în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viaţa Românească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Balş, Libertatea de a trage cu puşca de Geo Dumitrescu, Veşmânt şi culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfârşit de Mircea Eliade.
Prima expoziţie personală, de sculptură şi desen,  Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expoziţiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziţia de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziţia de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului Bucureşti; 1979 expoziţia de sculptură şi desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziţia de desen la Galeria Galateea.
Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală şi paloş (1979), iar la Târgu-Jiu a realizat decoraţia exterioară de la sediul primăriei - 32 capitele (1971).

La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creaţia sa de desenator şi de sculptor, realizată între 1962 şi 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în ţară. Plecarea din România i-a fost favorizată de invitaţia la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soţia sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia şi în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deşi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supravieţui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul şi Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăiliţa - Downtown - via UAP) şi să cioplească, în parcuri sau în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnaţi de furtună şi, din ce în ce mai rar, în piatră.
Din anul 1982 a reuşit să expună în Toronto, pictură şi sculptură, la Columbus Center, iar în 1985 a deschis expoziţia personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activităţi expoziţionale care îi va aduce recunoaşterea internaţională.
Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor şi prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii şi în alte spaţii culturale de referinţă din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
În anul 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internaţional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia) pentru lucrarea Adam şi Eva, sculptată în marmură.
În 1993 a obţinut Premiul Juriului la a II-a ediţie a Concursului Internaţional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocaţie, sculptată în lemn, a fost achiziţionată pentru colecţia Universităţii.
În 1995 a participat cu lucrarea, în lemn, Devenire, la Expoziţia Trienală de Sculptură de la Osaka.
Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sunt instalate în parcuri culturale şi spaţii publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de linişte (1988), granit, la Straubing  (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) ş.a.
Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (1989) şi Nae Ionescu (2000), ambele în marmură, şi portretele scriitorilor români din exil, în bronz: Aron Cotruş (2002), Vasile Posteucă (2003), Mircea Eliade (2005), Horia Vintilă (2006), Horia Stamatu, George Donev.

Repere critice  

Petru Comarnescu a intuit cel dintâi valoarea sculptorului Nicăpetre. În 1969, în cronica primei expoziţii personale de sculptură, criticul scria despre autorul ei că „va deveni un foarte original şi mare sculptor".
Încă de la debut, Nicăpetre şi-a afirmat ataşamentul la modernitatea clasică, aşa cum a fost ea definită de Constantin Brâncuşi, prin adoptarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice şi prin subordonarea materialului faţă de idee.  De atunci, din 1969, Nicăpetre şi-a urmat cu tenacitate destinul, afirmând un tip de atitudine care nu admite compromisul în artă şi un stil despre care cronicarii au scris că îmbină două estetici: una tradiţională, prin modelul lui Michelangelo, şi una modernă, prin Brâncuşi. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, „o operă îndatorată în mod superior celor doi părinţi şi, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".
În ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expoziţie în ţară, o expoziţie de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferinţa pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, „domeniu unde el reuşeşte să-şi creeze o notă aparte, mai constantă poate decât în sculptură". Perceperea, cu toate simţurile, a mişcării nudului de femeie şi încremenirea ei fluidă şi voluptoasă într-o imagine, dau măsura înzestrării sale ca desenator. Sculptura şi desenul sunt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sunt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii iniţiale (sculptura) sau expresia directă a formei esenţiale (desenul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam şi Eva, Faun şi Nimfă, Artistul şi Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mâna sigură şi sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul îşi asociază trăirea cu „bucuria lui Dumnezeu, când a creat cerul cu stelele, când a împrăştiat întunericul şi s-a făcut lumină, când a creat totul din nimic".
Nicăpetre afirmă aceeaşi concepţie în sculptura în lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că în trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi şi întreaga ei mişcare. Intenţia este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naşte dintr-un bulb sămânţă, ca dintr-o „casă a vieţii", singurul punct de sprijin al stâlpului care creşte, din el însuşi, ritmic spre cer. După Virgil Untilă stâlpii lui Nicăpetre par să vorbească despre acelaşi principiu ca şi Coloana lui Brâncuşi, dar poartă în carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Deşi treptele inegale, tăiate în fusul coloanelor de Nicăpetre, trezesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brâncuşiană, ele avertizează asupra dificultăţii spre împlinirea fiinţei.

Opera 

Există trei etape de referinţă în creaţia lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv într-un repertoriu formal constant.
Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite în piatră, realizate în România. În ele se reflectă ataşamentul sculptorului pentru geniul pietrarilor ţărani şi pentru frumuseţea formelor arhaice. Prin arhitecturi de volume simetric articulate, dinamizate de accente decorative, exprimă unitatea dintre formă şi structura materialelor. De asemenea, anunţă viitoare forme de expresie non-figurativă.
Etapa a doua grupează sculpturile cioplite în marmură, realizate în Grecia în perioada 1987 - 1988. Reflectă ataşamentul pentru idealul clasic de reprezentare, înţeles ca armonie, echilibru, proporţie. Exprimă frumuseţea plastică a formei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anunţă intenţia de a crea în sensul naturii.
Etapa a treia, 1982 - 2001, cuprinde sculpturile cioplite în lemn, realizate în Canada. Impune forme simbolice, inepuizabile ca sens şi expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care îmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii.

Distincţii atribuite sculptorului Nicăpetre

1996 – Cetăţean de onoare al oraşului Toronto
1998 - Medalia bicentenară a oraşului Scarborough
2000 – Medalia jubiliară „150 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu”, înmânată de ministrul culturii şi cultelor, Ion Caramitru, la Câmpul Românesc din Hamilton, cu ocazia dezvelirii bustului lui Nae Ionescu.
2002 – Cetăţean de onoare al municipiului Brăila
2004 – Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria C arte plastice

Activităţi complementare

Nicăpetre a fost membru al redacţiei revistei Observatorul din Toronto şi membru fondator, din 1995, al grupului literar-artistic de pe lângă Observatorul.
Din anul 2006 grupul a primit numele „Cenaclul Nicăpetre”, iar din anul 2009 a instituit premiul special pentru artă, „Nicăpetre”.

Muzeu Nicăpetre, în aer liber, la Hamilton (Canada)

Busturile lui  Eminescu şi Nae Ionescu (marmură) şi Rotonda scriitorilor din exil (bronz): Aron Cotruş, Vasile Posteucă, Mircea Eliade, Horia Vintilă, Horia Stamatu şi George Donev, realizate între anii 1989 şi 2007. 

Imagini artist



Autoportret, 1978.




Nicăpetre în cariera Nifon, 1969.




Nicăpetre în grădina atelierului din Bucureşti, 1975.




Nicăpetre la Kifisia (Grecia), 1987.




Nicăpetre la Târgu-Jiu, 2001.




Nicăpetre la Măgura Buzăului, 2003.




Grădina atelierului din Toronto, 2006.

CENTRUL CULTURAL NICĂPETRE


Proiectul de înfiinţare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, iniţiat în Anul Internaţional Brâncuşi, este primul caz de recuperare pentru patrimoniul cultural naţional a operei unui artist român de talie internaţională, din diaspora.
În anul 1998, o parte din lucrările rămase în ţară au putut fi salvate de sculptor şi expuse în grădina Casei Colecţiilor de Artă, sub genericul „Sculpturi recuperate". Clădirea a devenit ulterior sediul Centrului Cultural Nicăpetre.

Centrul Cultural Nicăpetre a fost înfiinţat în anul 2001, pentru a pune în valoare opera sculptorului Nicăpetre, donată Muzeului Brăilei Carol I. Evenimentele organizate de Centrul Cultural Nicăpetre au fost dedicate, în cea mai mare parte, sculptorului.

2001, 6 decembrie – Expoziţia de desen Nulla dies sine linea.

2002, 2 noiembrie – Expozitia retrospectivă Nicăpetre sculptor, distinsă cu Premiul Petre Comarnescu al Ministerului Culturii şi Cultelor.

2003 – Lansarea albumului monografic Nicăpetre, la Palatul Suţu din Bucureşti - 27 noiembrie, şi la Centrul Cultural Nicăpetre – 2 decembrie.

2006, 27 ianuarie – Expoziţia de fotografie Nicăpetre 70, realizată de Angelica Iordan.

2006, 9 octombrie – 13 noiembrie, expoziţia retrospectivă Nicăpetre a fost itinerată în capitală, la Biblioteca Centrală Universitară Carol I. Traseul retrospectivei a continuat la Muzeul de Artă din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea; la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, fiind inclusă într-un program de pregătire pentru înfiinţarea unui muzeu de artă contemporană; la Galeriile de Artă din oraşele Silistra şi Ruse (Bulgaria) în lunile august – octombrie 2007.

2007, 13 - 18 februarie, o selecţie din lucrările lui Nicăpetre, sculptură şi desen, a participat la Târgul Internaţional de Arte Vizuale, Bucureşti, Ediţia a VI-a.

2007, 9 – 15 iulie, Nicăpetre a fost prezent, cu sculptură, la Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni, organizat la Mangalia.

2008,  25 iulie – 8 august, la Galeriile Municipale de Artă Târgu-Jiu au fost prezente 28 de lucrări, desen şi sculptură, din patrimoniul Centrului Cultural Nicăpetre, într-o expoziţie organizată de redactorul şef al revistei „după Brâncuşi”, dl. Vasile Vasiescu.

2010, 27 ianuarie – lansarea cărţii lui Virgil Untilă, „Nicăpetre – Dezvelirea lemnelor”. Volumul, apărut la Editura Istros, a fost lansat la 14 mai 2010 şi la Toronto.

Între anii 2008 şi 2010, clădirea în care funcţionează Centrul Cultural Nicăpetre a fost supusă unor ample lucrări de reabilitare, susţinute din fondurile alocate de Consiliul Judeţean Brăila.

2010, 12 noiembrie – Centrul Cultural Nicăpetre a fost redeschis pentru public, a fost instalată urna funerară, realizată de sculptorul Ioan Deac Bistriţa (13 noiembrie), a avut loc ceremonia depunerii cenuşii sculptorului Nicăpetre (14 noiembrie).
                                    
2010, 14 noiembrie - TVR Cultural a dedicat emisiunea „Istoria aproape” Brăilei şi Centrului Cultural Nicăpetre.

2011, 27 ianuarie – 75 de ani de la naşterea sculptorului Nicăpetre. În program, vizionarea poemului cinematografic „Solitudine în albastru minor”, producţie a Studioului „Film Sense”, Toronto, 2005.

Radio România Internaţional a dedicat emisiunea „Cultura română, acasă şi în lume” din 27 ianuarie 2011, aniversării a 75 de ani de la naşterea sculptorului Nicăpetre.

2011, 18 mai. Centrul Cultural Nicăpetre este invitat la expoziţia: Muzeele din România între clasic şi modern. Proiecte muzeale. (1990-2010), organizată de Centrul Naţional de Cercetare şi Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu” la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

2012, 25 ianuarie – Colocviul Ipostaze ale fragmentului în sculptura contemporană românească.

2013, 25 ianuarie – Prelegerea Temele sculpturii universale prin lucrările lui Nicăpetre, susţinută de Maria Stoica.

2013, 28 februarie – Brâncuşi şi Nicăpetre. O analiză comparativă, prelegere susţinută de Claudia Anca Moldovan.

2014, 23 ianuarie – Aniversare Nicăpetre, 78 de ani de la naştere. Prelegere pentru elevi cu subiectul: Teme şi motive din creaţia sculptorului Nicăpetre, susţinută de Claudia Anca Moldovan.

2015, 25 ianuarie - seară culturală cu lectură publică din volumul „Dădica Melea”, de Nicăpetre, eveniment dedicat aniversării a 79 de ani de la naşterea sculptorului.

2015, 23 august – 13 septembrie, Simpozionul Internaţional de Sculptură Monumentală Nicăpetre, Ediţia I.

2016, 27 ianuarie – Nicăpetre 80: colocviu, prezentarea medaliei aniversare, lansarea volumelor Nicăpetre – Dădica Melea şi Gheorghe Lupaşcu – Invocându-l pe Nicăpetre.

Centrul Cultural Nicăpetre susţine 3 programe culturale cu profiluri distincte:
Brăila înseamnă acasă, Lecţia la muzeu, Vacanţa la muzeu.


Nicăpetre  despre  Nicăpetre  şi alţi autori despre Nicăpetre
 
1994 – Nicăpetre, Brăiliţa - Downtown via UAP, Brăila (reeditată în 2007).
2001 – Nicăpetre, Downtown - Brăiliţa via '89, Toronto.
2001 – Nicăpetre, Desene, Brăila.
2003 – Album Nicăpetre
2004 – Nicăpetre, Nicăpetre despre Nicăpetre, Brăila.
2009 – Virgil Untilă, Dezvelirea lemnelor, Brăila
2012 – Claudia Anca Moldovan, Nicăpetre: repere stilistice, teme, tehnici şi materiale (lucrare de licenţă)
2016 – Nicăpetre, Dădica Melea, Brăila.
2016 – Gheorghe Lupaşcu, Învocându-l pe Nicăpetre, Braşov.


CASA EMBIRICOS - monument de arhitectură - SEDIUL CENTRULUI CULTURAL NICĂPETRE


Clădirea a fost construită între 1911 şi 1912, după proiectul arhitectului Iancu Predinger, pentru sediul filialei din Brăila a Companiei de Navigaţie Embiricos&Co., una dintre cele mai puternice din Europa.
În anul 1927, când afacerile companiei au scăzut dramatic, clădirea a fost pusă în vânzare şi a fost cumpărată  de Societatea Mihail Enescu a meseriaşilor brăileni.
Între august 1944 şi 1958 clădirea a fost ocupată de armata sovietică, după care a adăpostit, succesiv, un spital şi o policlinică. 
În anul 1986 construcţia a fost reabilitată şi dată în administrare Muzeului Brăilei, care a organizat aici Casa Colecţiilor de Artă.
La 6 decembrie 2001, clădirea a primit funcţia de sediu al Centrului Cultural Nicăpetre.
Între anii 2008 şi 2010, clădirea a fost reabilitată din fondurile Consiliului Judeţean Brăila.
La 12 noiembrie 2010, Centrul Cultural Nicăpetre a fost redeschis publicului.



Link-uri

NICĂPETRE


Radu Seu - Nicăpetre. Muzică şi sculptură în Bucureşti


Decebal Dascau - Nicăpetre

Redeschiderea CENTRULUI CULTURAL "NICĂPETRE" BRĂILA (12 noiembrie 2010) - realizator Gabriel Stoica (Muzeul Brăilei "Carol I")


dr. Maria Stoica, şef Secţia Artă
 



MUZEUL BRAILEI

Imagini din Centrul Cultural Nicăpetre.

Carte de impresii


Cladirea restaurata


Cladirea restaurata