Prezentarea expoziţiei documentare „CETĂŢI ȘI ORAȘE DUNĂRENE ÎN LITOGRAFII DIN SECOLUL AL XIX-LEA” și comunicări ştiinţifice - în cadrul Reuniunii metodice raionale a cadrelor didactice de istorie, organizată de Direcţia Generală de Învăţământ Cahul, Republica Moldova

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

 

 


PROGRAM DE VIZITARE

  • Miercuri - Duminică
    09,00-17,00
    Octombrie - Aprilie
  • Miercuri - Duminică
    10,00-18,00
    Mai - Septembrie
  • Luni - Marţi
    închis tot timpul anului, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.





 

În cadrul parteneriatului încheiat între Muzeul Brăilei „Carol I” și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, la invitaţia domnului prof. univ. dr. Ion Gheleţchi, colegii noștri, cercetător științific dr. Costin Croitoru și conservator gr. I Vasilică Vernescu au participat la Reuniunea metodică raională a cadrelor didactice de istorie, organizată de Direcţia Generală de Învăţământ Cahul, Republica Moldova. Cu acest prilej a fost prezentată expoziţia documentară „Cetăţi și orașe Dunărene în litografii din secolul al XIX-lea” și au fost susţinute comunicările „Valea Mărului: patrimoniul local ca mărturie a identităţii", respectiv „Valul lui Traian, din sudul Moldovei. Despre oportunităţile de valorificare".

Conf. univ. dr. Costin Croitoru, cercetător ştiinţific - Secţia Arheologie

DECRET REGAL

Decret Regal, emis de Regele Carol I, la 23 august 1881, prin care se autorizează funcţionarea instituţiei muzeale la Brăila