Notice: Undefined variable: idg in /home/muzeub/public_html/index.php on line 32
Braila, Muzeul Brailei - - Despre proiectul editorial „ELIADE ŞI BRĂILENII (Studiu de geografie culturală)”

Despre proiectul editorial „ELIADE ŞI BRĂILENII (Studiu de geografie culturală)”

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

 

 


PROGRAM DE VIZITARE

  • Miercuri - Duminică
    09,00-17,00
    Octombrie - Aprilie
  • Miercuri - Duminică
    10,00-18,00
    Mai - Septembrie
  • Luni - Marţi
    închis tot timpul anului, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.





 

După câțiva ani de documentare și elaborare, am ajuns la capătului proiectului editorial „Eliade și brăilenii (Studiu de geografie culturală)” Cartea va fi propusă spre publicare editurii „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”, în acest an Mircea Eliade (110 ani de la naștere), Mihail Sebastian și Mihai Vâlsan (la fel) și Vasile Băncilă (120 de ani de la naștere), personaje importante ale acestui volum.

Textul de motivare a demersului meu: secvența intitulată „Prolog”.

O altă carte despre Mircea Eliade care să se adauge la cele deja existente poate ar părea pentru unii deja excesiv, în condițiile în care bibliografia exegetică a scriitorului și savantului român s-a aflat în ultimele decenii într-o creștere exponențială. Îndrăznim totuși să o facem profitând de faptul că anul 2017 poate fi considerat un an Eliade (110 ani de la naștere) ce ne obligă să acordăm acestei uriașe personalități o atenție specială. Pe de altă parte, unghiul de abordare a fenomenului Eliade, cel al geografiei culturale, pe care îl avem în atenție aici, este, după știința noastră, neutilizat până în prezent.
Perspectiva de analiză propusă în acest volum a fost posibilă grație faptului că Brăila a reprezentat, prin particularitățile specifice (mediu economic solid, multiculturalitate girată de prezența mozaicului etnic, un învățământ performant) o adevărată pepinieră de spirite dintre cele mai remarcabile pentru cultura națională – și nu numai – cu care Mircea Eliade a relaționat într-un fel sau altul (colaborare, prietenie, neînțelegere, adversitate). Dar astfel de condiții s-au regăsit și în alte provincii românești, fără ca să poate fi identificată o relație semnificativă între scriitorul și savantul român și reprezentanții spiritualității românești ai respectivelor provincii culturale. Ceea ce a făcut posibilă densitatea unor astfel de relații cu reprezentanții spațiului brăilean a fost întâlnirea dintre cele două mari spirite: Mircea Eliade și brăileanul Nae Ionescu. Cei doi s-au prețuit și s-au sprijinit reciproc. Și cum în redacția de la „Cuvântul”, directorul acesteia, Nae Ionescu, a angajat o serie de condeieri proveniți din urbea natală (Dumitru Panaitescu-Perpessicius, Mihail Sebastian), care s-au dovedit spirite de rezistență în cultura română, Mircea Eliade a relaționat cu aceștia în calitate de coleg de redacție, relația ajungând în unul dintre cazuri (Sebastian) la o adevărată prietenie.
Viitorul savant a optat, în publicistica din tinerețe, pentru ethosul naționalist, asemenea mentorului său de la universitate și de la ziarul „Cuvântul”, profesorul, filozoful și gazetarul Nae Ionescu, ajungând - în susținerea publicistică și politică a acestuia - până la decizia de a experimenta militantismul politic, în tabăra naționalistă, fiind alături de legionari în disputele politice și electorale ale anului 1937. Pe acest teren, Eliade s-a întâlnit cu filozoful din Brăila, Vasile Băncilă, care, deși nu s-a implicat în activități politice și probabil nu a devenit membru al Gărzii de Fier, a sprijinit publicistic această mișcare naționalistă a tineretului român și a crezut în destinul politic al ei. Apropierile dintre cei doi mai pot fi analizate și din perspectiva unor convergențe explicative pe tema sacrului, abordată mai întâi de Băncilă în eseurile sale din anii ’30 și apoi de Eliade în scrierile sale de istoria și hermeneutica fenomenului religios.
Cu scriitorul și publicistul Mihail Sebastian (n. în 1907), Mircea Eliade a fost în relații strânse de prietenie, cei doi prețuindu-se reciproc și susținându-se în presa timpului, îndeosebi în momentele dificile. Deși evoluțiile politice diferite i-au distanțat în ultimii cinci ani ai deceniului al patrulea, sentimentul de prietenie a continuat să lucreze în conștiința celor doi, chiar și când distanța fizică i-a despărțit definitiv (Eliade - la Lisabona, Sebastian - captiv într-un București antisemit).
Cu avocatul și publicistul Mihail Polihroniade (n. în 1906), originar tot din Brăila, membru al asociației „Criterion”, implicat în mai mare măsură în structurile de conducere ale Gărzii de Fier, Mircea Eliade a avut relații de prietenie încă de pe băncile liceului (ultimele clase de liceu brăileanul urmându-le la liceul „Spiru Haret” din capitală). În perioada studiilor din India, Polihroniade l-a ținut la curent cu evenimentele culturale din țară, prin scrisori periodice pe care le expedia în spațiul hindus.
Un alt brăilean, Mihai Vâlsan (născut tot în 1907), auditor și el, cam în aceeași perioadă, al cursurilor lui Nae Ionescu, a intrat în raza de interes a lui Mircea Eliade ceva mai târziu, în anii exilului și mai ales după ce acest brăilean s-a impus în Occident ca unul dintre cei mai remarcabili continuatori ai direcției propuse, în gândirea ezoterică europeană, de René Guénon.
Cu brăileanul Anton Dumitriu (născut în 1905), raporturile au fost de altă natură. Oarecum gelos pe poziția de lider de generație a lui Eliade și conștient totodată de valoarea intelectuală proprie, invidios pe statutul de universitar al mai tânărului său coleg, A. Dumitriu a susținut în anii 1937-1938 o campanie de presă devastatoare, prin care a urmărit îngenunchierea acestui copil-teribil al mediului intelectual românesc. În paginile de bătrânețe însă (anii ’80) avea să recunoască valoarea contribuțiilor celui care alesese exilul la elucidarea semnificațiilor simbolisticii mitologice și religioase.
Cel mai tânăr dintre reprezentanții brăileni ai vieții spirituale românești a fost Eugen Schileru, pe care Eliade l-a cunoscut pe peronul gării din Brăila, pe vremea când acesta era un adolescent în vârstă de 17 ani, doritor să facă o foarte bună impresie în ochii liderului de necontestat al tinerei generații. Nu se afla într-o stare psihică prielnică pentru o discuție savantă cu acel adolescent și, de aceea, a evitat angajarea, gest pe care, peste ani, când i-a recunoscut valoarea lui Schileru, l-a regretat.


Prezenta carte este poate mai puțin una despre Mircea Eliade și mai mult despre reprezentanții de seamă ai topos-ului spiritual brăilean. Faptul că într-o formă sau alta au interacționat cu o anumită intensitate cu personajul central al cărții ne-a permis să realizăm o cercetare menită să readucă la lumină personalități produse de mediul cultural brăilean, care, cândva, au strălucit în cultura română. Unele dintre ele sunt aproape necunoscute pentru spațiul românesc. Avem în vedere îndeosebi pe Mihai Vâlsan, un intelectual cu un destin analog cu cel al lui Mircea Eliade, fără să se bucure de notorietatea publicistică a acestuia în spațiul românesc, dar impunându-se, ca și Eliade, în Occident (nu la aceeași cotă, desigur), în anii exilului. Multă vreme numele lui circula mai degrabă în cercurile occidentale decât în cele românești. Abia după 1990 direcția lui de gândire a început să fi promovată în România de adepții învățăturii ezoterice.
Cazul Polihroniade este de altă natură. Cenușa uitării s-a așternut deasupra lui din pricina implicării lui în politica legionară, în calitate de comandant și teoretician al taberelor de muncă. Împușcat, ca un câine, în curtea închisorii din Râmnicu-Sărat, din ordinele lui Carol al II-lea, ca răzbunare pentru asasinarea de către legionari a primului-ministru Armand Călinescu, numele lui a fost ținut la index timp de aproape 8 decenii, deși a avut parte de o moarte martirică, iar valoarea lui ca om n-a fost nicidecum de ignorat.
Eugen Schileru, de care ne ocupăm în ultimul capitol, și el o figură intrată într-un con de umbră, din pricina puținătății operei scrise, merită o repunere în lumină, măcar și pentru faptul că în anii ’50 - ’60 a ținut trează viața spirituală bucureșteană (îndeosebi a celei legate de artele vizuale), în acei ani sufocanți ai dogmatismului stalinist și neostalinist.
Mai trebuie remarcat faptul că toate personajele acestei cărți au fost nu doar în anturajul lui Mircea Eliade, ci și în cel al lui Nae Ionescu. Perpessicius și Sebastian au fost redactori la „Cuvântul”, Vasile Băncilă i-a fost student și prieten celebrului filozof, Eliade, Vâlsan și Dumitriu i-au audiat și ei prelegerile, și chiar mai tânărul personaj, care este Eugen Schileru, i-a fost student în ultimii ani de profesorat. Polihroniade, absolvent de drept, nu i-a fost student, dar mai mult ca sigur i-a audiat unele prelegeri – si, desigur, conferințele - cum o făceau mulți bucureșteni care n-aveau nicio legătură cu facultatea de litere și filozofie. Cât privește pe Anton Dumitriu, care a scris articole defăimătoare nu doar despre Mircea Eliade, ci și despre Nae Ionescu, se știe că i-a fost student și că i-a urmărit câteva prelegeri, deși a mărturisit ulterior că nu a agreat modul de predare al celebrului profesor. Desigur, n-am urmărit – în organizarea materialului – și criteriul acesta. Relația foarte strânsă între Mircea Eliade și Nae Ionescu a făcut posibilă coincidența semnalată.

Câteva dintre personajele acestei cărți au avut atingere cu naționalismul românesc în varianta legionară. Avem în vedere pe Nae Ionescu, Mircea Eliade, Vasile Băncilă și Mihail Polihroniade. Dacă am trăi într-un climat nedemocratic, de suprimare a libertății de expresie, ar trebui probabil să evităm astfel de teme. Din 1941 și până în 1989, aproape cincizeci de ani, personalitățile care au interacționat cu Legiunea „Arhanghelul Mihail” au fost reprimate sau doar marginalizate, în ciuda valorii lor culturale și morale (Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Vasile Băncilă, dintre cei rămași în țară, Mircea Eliade și Emil Cioran, dintre cei ce au ales exilul). După revoluția din decembrie 1989, am asistat la un adevărat „boom” al mediatizării imaginilor acestor coloși ai culturii naționale și universale. Opțiunea naționalistă care le-a marcat tinerețea n-a fost în acei ani privită ca un handicap politic care să le umbrească anvergura spiritului. Au apărut cărți de prezentare, chiar filme TV, precum celebrul „Exercițiu de admirație” (G. Liiceanu), în care publicul din România a avut posibilitatea să se întâlnească cu două dintre figurile exemplare ale naționalismului interbelic: Emil Cioran și Petre Țuțea (filozofi de prestigiu). De asemenea, operele acestor autori au fost editate și reeditate. Dacă ne referim la personalitățile spațiului brăilean, trebuie subliniat faptul că editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I” a avut și are în programul ei editorial editarea operelor lui Nae Ionescu (îngrijitori de ediție Marin Diaconu și Dora Mezdrea) și Vasile Băncilă (îngrijitor de ediție Dora Mezdrea). De asemenea, muzeul deține în cadrul secției „Memoriale” un centru memorial ce găzduiește spații expoziționale pentru Nae Ionescu, Vasile Băncilă, dar și pentru Anton Dumitriu, alături de personalități din alte domenii ale vieții științifice românești: Edmond Nicolau, Ana Aslan, Valeriu Dinu.
Cu doi ani în urmă, s-a promulgat de către președintele României, Klaus Iohanis, Legea nr, 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, botezată popular „Legea antilegionară”. Mulți admiratori ai personalităților asociate naționalismului românesc au interpretat prevederile legii ca un nou atac la adresa valorilor românești atât de mult reprimate în anii comunismului și asta probabil și din pricina faptului că mulți adversari ai valorilor naționale s-au și grăbit să propună înlocuirea unor nume de străzi, precum „Mircea Vulcănescu”, cu alte nume, ori demolarea unor statui, în ciuda faptului că legea se referă expres la crime și criminali de război, infracțiuni contra păcii și omenirii, ce nu poate lovi în imaginea unor personalității ai elitelor românești, de la Nae Ionescu la Mircea Vulcănescu. A transforma un martir al gulagului românesc în criminal de război numai pentru că a servit țara în vremuri de cumpănă, ca membru al guvernului (subsecretar de stat pe probleme financiare, în anii războiului al II-lea) înseamnă să validăm verdictul unui proces nedrept, de tip stalinist, cum au fost atâtea în acea epocă a distrugerii criminale a elitelor românești. Cât privește pe Nae Ionescu, în ce bază i s-ar putea imputa vreo infracțiune contra păcii și omenirii când e limpede că ideile transmise prin cursurile sale universitare sau prin articolele de gazetă, astăzi accesibile pentru toți, pot fi integrate ușor unei forme de umanism chiar dacă de nuanță naționalistă, românească. La fel și în ce-i privește pe Vasile Băncilă, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea sau Emil Cioran. Faptul că au simpatizat sau chiar au activat ori au sprijinit prin articole de presă o organizație naționalistă, cu program antisemit, precum „Garda de Fier”, nu poate fi asimilat cu crima de război” ori „crima împotriva păcii și omenirii”. Dacă organizația poate fi „criminală” în sensul respectivei legi un membru ori doar un simpatizant al ei nu poate fi numit criminal decât recurgând la un raționament vicios, de tip sofistic, dacă nu săvârșește acte criminale. Ori niciunul dintre cei invocați mai sus, din care unii sunt personaje ale acestei cărți, nu poate fi acuzat de astfel de fapte criminale, încât să cadă sub incidența Legii 217/2015. Nici chiar Mihail Polihroniade, implicat cel mai mult în organizația politică legionară.
Acestea sunt motivele care ne permit să apreciem că demersul nostru investigativ nu contravine cu nimic prevederilor legale, nu este dictat de vreun interes ocult, ci numai de cel de readucere în actualitate a unor figuri ale culturii naționale, valori de rang înalt nu numai pe plan național ci și internațional.

lector univ. dr. Valentin Popa, muzeograf - Secţia Memoriale

DECRET REGAL

Decret Regal, emis de Regele Carol I, la 23 august 1881, prin care se autorizează funcţionarea instituţiei muzeale la Brăila